Despre aikido

Ueshiba Morihei, jap. 植芝盛平; (1883-1969) a fost fondatorul artelor marțiale japoneze moderne.

De la Aikidōka el este adesea numit Ō Sensei (翁先生), ceea ce înseamnă ceva de genul vechiului maestru sau venerabil profesor. Cu toate acestea, acest titlu a fost folosit în cea mai mare parte în japoneza vorbită. Acest lucru a dus la o interpretare diferită a lui Ō sensei decât 大先生, adică un mare maestru, care este predominant în Occident astăzi și este folosit și în unele părți din Japonia.

Arta marțială Aikido se bazează în primul rând pe aderență și mai puțin pe tehnici de perforare. Atacurile sunt controlate și neutralizate cu mișcări circulare circulante, precum și cu mișcări de intrare și rotative. Intuiția, sincronizarea, o poziție de bază stabilă și flexibilă, precum și mișcările controlate permit atacatorului să fie destabilizat și energia de atac să fie utilizată pentru propria apărare.

Tehnicile de aruncare și pârghie necesită secvențe de mișcare coordonate, respirație relaxată și o schimbare de greutate adecvată situației. Cu aceste condiții prealabile puteți învinge adversarii chiar mai mari sau mai puternici. Deoarece Aikido nu se bazează pe forța fizică, este potrivit pentru bărbați și femei de toate vârstele.

Filozofia Aikido învață principiul efortului minim. Datorită tehnicilor de rotație și prindere, chiar și cea mai mică mișcare poate avea consecințe fatale pentru agresor. Aikidoka cu experiență ar trebui să încerce întotdeauna să dezamorseze conflictele minore cu tactici de evitare sau tehnici de diversiune și să folosească tehnici potențial periculoase numai în situații care pun viața în pericol. O situație violentă ar trebui să fie dezamorsată pe cât posibil, fără ca atacatorul să-și piardă fața pentru a evita o escaladare periculoasă cu posibile consecințe juridice.

Dar Aikido nu se referă doar la autoapărare și la antrenament distractiv, ci și la dezvoltarea corpului, minții și sufletului. În plus, coordonarea și echilibrul sunt promovate pe măsură ce practicantul își pierde teama de a cădea și, odată cu creșterea experienței, rolul atacatorului, uke-ul, devine mai distractiv.

Elevii de Aikido au adesea cele mai diverse așteptări ale acestui stil: promovarea încrederii în sine și a condiției fizice, creșterea spirituală, contactul cu alte persoane, competiții, controlul furiei sau experiențe spirituale. Mulți începători caută o tehnică de autoapărare care să îi ajute să se protejeze de violență și criminalitate. Aikido deschide o cale plină de încredere în sine și joie de vivre pentru acești oameni.

Unii începători vin la Aikido pentru că speră să poată câștiga recunoaștere cu forța de luptă adecvată - la fel ca o vedetă de la Hollywood. Cu toate acestea, mulți își pierd interesul imediat ce își dau seama că obiectivul lor poate fi atins doar prin ani de antrenament dur. Alții înțeleg că respectul de sine și umanitatea sunt mai importante decât căutarea faimei personale. Acest lucru este valabil mai ales în situații de conflict. În Aikido nu există niciun agresor, nici o victimă și nici o escaladare a violenței. Nu este doar o învățătură filosofică sau etică, ci este posibilă convingerea că armonia este mai puternică decât agresivitatea și o viață fără frică și ură.

Unii care vin la Aikido din motive ezoterice sau intelectuale renunță imediat ce își dau seama că trebuie să se aștepte la atacuri, aruncări sau articulații exagerate în timpul antrenamentului. Dar dacă perseverați, veți găsi ceea ce căutați în pregătirea fizică. În spatele tuturor exercițiilor, formelor și tehnicilor se află sensul mai profund pe care îl căutăm în mod conștient sau inconștient.

Practicanții de Aikido se simt mai sănătoși, mai încrezători și mai puțin stresați și au abilități sociale mai puternice, cum ar fi relații mai bune cu colegii sau cu superiorii. Cu angajamentul adecvat, fiecare va găsi ceea ce caută în Aikido - chiar dacă într-un mod foarte neașteptat.

Extrase din cartea „AIKIDO - Tradiții, elemente de bază, tehnici” de Bruce Allemann