Zhuangzi vis de fluture

昔者莊周夢為胡蝶，栩栩然胡蝶也。自喻適志！不知不知也。。然然覺，則蘧蘧然 周也。不知周之夢為胡蝶與，胡蝶之夢為與與周與胡蝶，則必有分矣。此之謂物化。

Zhuang Zhou (d. I. Zhuangzi) a visat odată (meng - 夢) că va deveni un fluture (alb - 為) care zbura în jurul său, înveselit. S-a distrat și și-a urmat toate impulsurile (wtl: „și-a potrivit impulsurile”; shi²zhi² - 適志).

În același timp, el nu știa (buzhi - 不知) că este Zhuang Zhou. Deodată s-a trezit (jue - 覺); acolo era Zhuang Zhou - în mod clar doar acesta. Acum nu se știe (buzhi - 不知) dacă Zhuang Zhou a visat că a devenit fluture sau dacă a fost un fluture care a visat că a devenit Zhuang. Dar există cu siguranță o diferență între Zhuang Zhou și un fluture. Aceasta se înțelege atunci când se spune: „Ființele sunt supuse schimbării (wuhua - 物化)”.

Această mică poveste despre Zhuangzi, cea mai faimoasă din Asia de Est, are totul: nu vom trece peste asta în curând. Întotdeauna rămâne întrebarea: cine este cine acum? Și cine este cu adevărat?

Dacă se presupune că în cele din urmă nu știm dacă Zhuangzi este, probabil, un fluture, la urma urmei, atunci aceasta nu este doar o afirmație grotescă, fantastică și nerealistă, dimpotrivă: se pune întrebarea, precum și când o afirmație poate descrie în mod adecvat realitatea deloc . Această întrebare trece prin Zhuangzi în o mie de variante și pune cititorului întrebarea: Știi cine ești cu adevărat? Și cunoștințele tale te ajută acolo? Nu poate fi că ceea ce ți se pare real este visat și ceea ce visezi este real? În această poveste tulbură profund faptul că nu putem decide cine este visul și cine este trezirea. Pentru Zhuangzi, fiecare trezire este urmată de un vis nou și fiecare vis este urmat de o nouă trezire.

Mai ales numim ceea ce întâlnim în conștiința noastră de zi cu zi, ceea ce putem controla, măsura, planifica și clasifica în „strategii de coping” ca fiind reale. De aici marea noastră teamă de lovituri de soartă, pierderi și crize cu care nu mai putem face față acestor strategii. Dar viața nu stă nemișcată, ne simțim neputința din nou și din nou, ne apare din nou întrebarea dacă, în ciuda tuturor schimbărilor, putem avea încredere că soarta noastră este încorporată într-o viață mai largă în care putem avea încredere din toată inima. Numai acest tip de încredere face posibilă „urmărirea cu bucurie a propriilor impulsuri”. Permite o libertate care nu este împiedicată de control și de definițiile artificiale ale realității.

Viața mai mare are loc într-o abundență imposibil de gestionat de schimbări care nu pot fi calculate sau controlate de nicio ființă umană. De îndată ce cineva stăpânește această abundență și vrea să se forțeze pe sine și lumea într-o ordine clară prin cunoaștere, există riscul de paralizie: Știind întotdeauna „cine sunteți”, ce este realitatea și ce este un vis, este foarte practic, deoarece puteți face asta poate reproduce anumite acțiuni practicate după bunul plac - dar aceasta este viața la care dorim în profunzime?

Ceva se poate schimba numai atunci când încetezi să te agăți de propriile distincții și vrei să ții viața sub control în acest fel. Doar atunci când pereții despărțitori ai asociațiilor fixe dintre mine și ceilalți sunt rupți pot deveni deschis posibilităților pe care nu le puteam vedea înainte. Aceasta nu înseamnă că diferențele sunt neclare; se spune că granițele dintre mine și lume, dintre vis și realitate, devin fluide. Numai când sunt într-o stare de flux, îi pot percepe așa cum sunt.

Deci, este vorba despre a fi mereu complet acolo unde sunt, fie că este bolnav sau sănătos, viu sau mort, bogat sau sărac. Fiecare stat devine insuportabil doar atunci când îl compar cu alții, când vreau să asigur realitatea zilei de mâine cu idei de ieri și nu-mi pot găsi pacea cu ceea ce este astăzi.

Întrucât această parabolă este cel mai cunoscut text zhuangzi din Asia de Est, a devenit un topos cu care multe generații de poeți chinezi, japonezi și coreeni au jucat și au lucrat. Poetul japonez Matsuo Basho a scris două haikusuri, ambele aruncând lumină asupra profunzimii insondabile a acestei povești: