Revierflaneur

Hercooles

revierflaneur

Ador interviurile bune, indiferent de formă: live, la televizor, la radio, tipărite în reviste sau cărți, de asemenea pe internet ca podcasturi audio sau video. Din păcate, interviurile bune sunt foarte rare; și aproape nu există interviuri foarte bune, sunt atât de rare. Pentru a scuti cititorului o dezamăgire, voi mărturisi două lucruri chiar de la început, aici, în primul dintre cele cinci paragrafe obligatorii: Această intrare nu este despre un interviu foarte bun. Și cu siguranță nu voi dezvălui ce interviuri foarte bune sau chiar bune au întâlnit în lunga mea viață de ascultător-văzător-cititor. Astfel de liste de cele mai bune dintre ele merită o mică avere, la urma urmei. Și dacă deja îmi irosesc puterile de observare, bucuria de a spune povești și speculații, mintea mea critică și harnicia mea creativitate gratuit pe blogul meu, atunci altruismul meu nu merge atât de departe, inclusiv fructele experienței mele și colectarea maniei pentru călduțe pe piața satului global să ajungă printre oameni.

Cu toate acestea, un interviu prost merită uneori să fie citit; și anume atunci când suprapunerea obiectului, auto-stilizarea lui în ochii publicului merge atât de nemilos încât este din nou distractiv să gustăm același cuvânt cu cuvânt și propoziție cu propoziție. Un astfel de caz trebuie raportat aici. Mă refer la interviul pe care Eva Karcher l-a realizat recent pentru SZ cu Hans Ulrich Obrist.

De altfel, intervievatul se intervievează și pe el însuși, cel mai recent arhitecți, muzicieni, compozitori și oameni de știință pe lângă artiști. Acum este rândul coregrafilor, dansatorilor și scriitorilor. Din păcate, în tot ritmul agitat, nu are timp să ne explice de ce intervievează acești oameni creativi, mai ales că se pare că nu numai că a băut cafea ca Balzac, dar a și corespondat ca Voltaire: „Am o arhivă imensă de nenumărate corespondențe și 2000 de ore de interviuri”. Vorbim întotdeauna despre cantități, chiar și cu un act atât de nobil, cum ar fi cumpărarea unei cărți: „Cumpărarea unei cărți în fiecare zi este un ritual important! despre viața sa privată, pe care nimeni nu i-a cerut-o și s-a fotografiat el însuși de profil (de Marco Anelli) pentru tipăritul ziarului acestui interviu, care, în afară de jenări, dar, de fapt, nimic. (Eva Karcher: Hans Ulrich Obrist despre artă; în: Süddeutsche Zeitung nr. 48 din 27/28 februarie 2010, pp. V2/8.)

Această intrare a fost postată joi, 4 martie 2010 la 14:59 și este depusă în Homo laber, aruncarea zarurilor. Puteți urmări orice răspuns la această intrare prin fluxul RSS 2.0. Atât comentariile, cât și ping-urile sunt închise în prezent.