BGH, decizia v

Mutarea instanței: Curtea Regională Superioară Düsseldorf 14 februarie 2019 Az: I-20 W 26/18 anterior Tribunalul Regional Düsseldorf 10 ianuarie 2018 Az: 12 O 130/17

motive

1 I. Prin hotărârea Curții Regionale din Düsseldorf din 2 august 2017, debitorului i s-a interzis utilizarea alimentelor dietetice în scopuri medicale speciale (dietă echilibrată) cu numele „ TB „să fie pus pe piață și/sau să fie pus pe piață și/sau să fie promovat și/sau să fi făcut publicitate cu indicația„ pentru tratamentul dietetic al tinitusului, în special în cazul nivelurilor scăzute de sânge Q10 ”, dacă acest lucru se întâmplă ca în anexele prezentate în hotărâre (informații despre produs, ambalaj din carton și container pentru produs). Debitorul a primit această hotărâre asupra debitorului la 10 august 2017, care a emis apoi o declarație finală și a recunoscut decizia menționată mai sus a instanței regionale ca fiind regulamentul final.

2 În urma achizițiilor de testare la diferite farmacii, creditorul a primit produsul „T. B.” cu publicitatea interzisă în zilele de 17 și 21 august 2017 ca agent dietetic pentru tratamentul tinitusului.

3 La cererea debitorului, instanța regională a aplicat o amendă de 5.000 EUR debitorului pentru încălcarea hotărârii din 2 august 2017, pentru încălcarea în cauză. Plângerea imediată a debitorului a dus la respingerea cererii de executare silită (OLG Düsseldorf, GRUR 2019, 552 = WRP 2019, 637).

4 Prin recursul său asupra unui punct de drept admis de instanța de apel, pe care debitorul solicită să fie respins, debitorul caută să restabilească decizia instanței regionale.

5 II. Curtea de apel a presupus că debitorul nu era nici obligat să retragă produsul, nici să ceară clienților independenți să nu mai vândă materializarea în litigiu pentru moment. În acest scop, a declarat:

7 III. Contestația la punctele de drept admise de instanța de apel este admisibilă (Secțiunea 574, Paragraful 1, Sentința 1, Nr. 2, Cazul 1, Paragraful 3, Sentința 2 din Codul de procedură civilă) și admisă în alt mod (Secțiunea 575 din Codul de procedură civilă). Ea are, de asemenea, succes în această chestiune. Motivele invocate de instanța de apel nu pot nega faptul că debitorul a încălcat obligația de încetare și renunțare.

8 1. În cazul în care debitorul încalcă obligația de a se abține de la un act, atunci în conformitate cu secțiunea 890, paragraful 1, clauza 1, cazul 1 din ZPO, instanța de fond solicită o amendă și pentru cauză din cauza fiecărei încălcări, la cererea debitorului. că acest lucru nu poate fi recuperat, pentru a fi condamnat la detenție regulată sau la detenție regulată timp de până la șase luni.

9 2. Condițiile generale pentru impunerea unei amenzi au fost îndeplinite la momentul presupusei încălcări a obligației de încetare și renunțare de către deținător.

10 a) Hotărârea Curții Regionale din 2 august 2017 l-a plasat pe debitor în obligația de a se abține de la un act în sensul secțiunii 890, paragraful 1, sentința 1, caz 1 ZPO.

11 b) Amenințarea măsurilor de reglementare necesare în conformitate cu secțiunea 890 (2) din Codul german de procedură civilă (ZPO) înainte de impunerea unui instrument de reglementare a fost cuprinsă în hotărârea din 2 august 2017.

12 c) Hotărârea din 2 august 2017 a fost absolut executorie atunci când a fost pronunțată hotărârea și astfel la momentul presupusei încălcări și a trebuit respectată de debitor (a se vedea BGH, hotărârea din 22 ianuarie 2009 - I ZB 115/07, BGHZ 180, 72). O declarație de executare nu este necesară în procedura preliminară de punere în executare (a se vedea BGH, decizia din 11 octombrie 2017 - I ZB 96/16, GRUR 2018, 292 Rn. 14 = WRP 2018, 473 mwN).

13 d) Debitorul a primit hotărârea din 2 august 2017 notificată debitorului la 10 august 2017.

14 3. Presupunerea instanței de apel că debitorul nu a încălcat ordonanța se bazează pe un standard juridic incorect. Contrar opiniei instanței de apel, o astfel de încălcare se ia în considerare în cazul în care debitorul nu a reușit să facă acest lucru în perioada dintre anunțarea hotărârii și achizițiile de test inițiate de către debitor, cei etichetați ilegal și au prezentat produsele pe care le-a avut cumpărătorilor săi înainte de emiterea ordinului a livrat, fie să apeleze înapoi, fie cel puțin să ceară cumpărătorilor produselor să nu le vândă pentru moment, având în vedere ordinul care a fost emis.

15 a) Conform jurisprudenței Senatului, interdicția cuprinsă într-un titlu de încetare și renunțare obligă debitorul nu numai să se abțină de la alte activități de vânzare, ci și să ia măsuri active pentru a preveni vânzarea ulterioară a produselor care încalcă drepturile. Această obligație a debitorului de a acționa se limitează la acționarea asupra terților în cadrul a ceea ce este posibil, necesar și rezonabil. În plus, în executarea unei ordonanțe provizorii, spre deosebire de executarea unui titlu din procedura principală, se aplică restricții care rezultă din natura procedurii de ordonanță și cerințele restrânse de anticipare a materiei principale, precum și din opțiunile limitate de apărare ale inculpatului în procedura de ordonanță (toate în detaliu) BGH, GRUR 2018, 292 Rn. 17 și urm.).

16 b) Obiecțiile ridicate de instanța de apel nu determină Senatul să se abată de la această opinie juridică.

17 aa) Dacă, conform rezultatului interpretării titlului de încetare și renunțare, debitorul este obligat să ia măsuri pozitive pentru a elimina defecțiunea în curs și să acționeze asupra unor terți, nu contează dacă are creanțe corespunzătoare împotriva terțului în cauză. Debitorul unei căi de recurs nu trebuie să fie responsabil pentru acțiunea independentă a terților. Cu toate acestea, în cadrul datoriei sale pozitive de a acționa determinat de interpretare, acest lucru nu îl eliberează de influențarea unor terți ale căror acțiuni îl avantajează economic și de care trebuie să ia în considerare în mod serios - eventual eventuale - încălcări. Prin urmare, debitorul este obligat să acționeze asupra acestor persoane pe cât posibil și rezonabil. În ceea ce privește capacitatea sa de a influența terți, depinde doar dacă debitorul are posibilități legale sau reale de a influența comportamentul terților. Prin urmare, este suficient dacă este de fapt capabil să o influențeze (vezi BGH, GRUR 2018, 292 Rn. 25).

18 bb) Cererile de retragere a dreptului de proprietate intelectuală prevăzute de o lege specială - contrar opiniei curții de apel - nu împiedică acceptarea obligațiilor de eliminare în contextul neglijenței, deoarece aceste dispoziții puse în aplicare în Directiva 2004/48/CE nu pretind prioritate față de alte dispoziții (cf. BGH, GRUR 2018, 292 Rn. 29). În cazul de față al unei obligații de încetare și renunțare în temeiul legii comerciale echitabile, un efect de blocare este exclus deoarece nu există o astfel de reglementare specială.

19 cc) Senatul ia în considerare îngrijorarea conform căreia executarea unei obligații de rechemare în procedurile de protecție juridică interimară ar putea duce la o anticipare inadmisibilă a principalului aspect, considerând doar că debitorul este obligat să ia măsuri pentru a asigura creanțele defensive ale creditorului, fără a-l mulțumi în cele din urmă în aceste afirmații. Aceasta include cererea către cumpărători de a nu revinde bunurile primite pentru moment, având în vedere ordinul provizoriu (a se vedea BGH, GRUR 2018, 292 numere marginale 37-39).

20 dd) Acceptarea unei datorii pozitive de a acționa datorită imperativului de a înceta și a renunța - contrar părerii instanței de apel - nu încalcă cerința de certitudine reglementată la articolul 103, paragraful 2 din Legea fundamentală (a se vedea BVerfG, decizia din 8 mai 1991 - 2 BvR 1654/90, juris; BVerfG, GRUR 2007, 618, 619 [juris par. 16-22]; BGH, GRUR 2018, 292 alin. 24 cu referințe suplimentare).

21 ee) Contrar părerii instanței de apel, acceptarea unei obligații de retragere sau de a solicita cumpărătorului să nu vândă nu justifică preocuparea unei devalorizări a procedurii finale sau a unei utilizări sporite a instanțelor. În cazul în care obligația debitorului se limitează la o astfel de cerere, pentru că altfel ar exista o anticipare inadmisibilă a principalului lucru în procedura de urgență, debitorul poate obține o obligație suplimentară de revocare numai în procedura principală, cu excepția cazului în care debitorul se obligă să fie pedepsit în consecință. Dacă cineva presupune cu instanța de apel că obligația de a înceta și a renunța nu include nicio acțiune de remediere, debitorul trebuie să solicite ajutor judiciar separat pentru aceasta chiar dacă a fost făcută o declarație finală.

22 c) Cu privire la întrebarea dacă debitorul a adresat o retragere sau chiar o cerere de a nu vinde clienților săi în perioada cuprinsă între anunțarea hotărârii și achizițiile de testare inițiate de creditor, instanța de apel - din punctul său de vedere în consecință - nu s-au făcut descoperiri. În plus, nu există nicio determinare a culpei debitorului, cuantumul amenzii care urmează a fi stabilit pentru încălcarea împotriva debitorului și durata detenției administrative care urmează să fie stabilită ca substitut.

23 IV. Nu a fost inițiată o sesizare către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în conformitate cu articolul 267 alin. 3 din TFUE (cf. CEJ, hotărârea din 6 octombrie 1982 - C-283/81, col. 1982, 3415 Rn. 21 = NJW 1983, 1257 - CILFIT și colab.; Hotărârea din 1 octombrie 2015 - C-452/14, GRUR Int. 2015, 1152 Rn. 43 - Doc Generici, cu referințe suplimentare). În cazul unui litigiu, nu există nicio întrebare relevantă cu privire la interpretarea dreptului UE care nu a fost deja clarificată de jurisprudența Curții de Justiție sau care nu poate fi răspuns fără echivoc. În dreptul Uniunii nu există nicio îndoială că acceptarea obligațiilor de a acționa în domeniul de aplicare al articolului 11 alin. 1 și 2 din Directiva 2005/29/CE, un mijloc adecvat și eficient de combatere a practicilor comerciale neloiale în sensul articolului 11 alineatul (1) din prezenta directivă, precum și o sancțiune eficientă, proporțională și descurajantă în sensul articolului 13 teza 2 din prezenta directivă reprezintă.

24 V. Problema nu este pregătită pentru o decizie finală și, prin urmare, trebuie trimisă înapoi instanței de apel.

Numărul ECLI:
ECLI: DE: BGH: 2019: 171019BIZB19.19.0