Revine gaura de ozon

Satelitul Envisat prezice o întârziere de două săptămâni

Envisat, satelitul de mediu al ESA, a colectat date asupra Antarcticii care indică revenirea găurii de ozon. Punctele întunecate revelatoare din harta prognozată arată un început întârziat al subțierii capacului de protecție atmosferică, dar nu oferă totul clar în ceea ce privește epuizarea ozonului în general.

„De când acest fenomen a fost descoperit pentru prima dată în anii 1980, sateliții au fost un instrument important de monitorizare pentru acesta”, explică José Achache, șeful programului ESA de observare a Pământului. „Observațiile sunt introduse în modele computerizate ale atmosferei și servesc astfel ca bază pentru o prognoză. Modelele actuale prezic deschiderea găurii de ozon săptămâna aceasta. "

De obicei, gaura de ozon se formează peste emisfera sudică în primăvara Antarcticii, când temperaturile locale în creștere determină scăderea vânturilor din jurul polului, a vortexului, iar aerul cu nivel scăzut de ozon din interiorul vortexului se poate amesteca cu aerul din jurul său. Subțierea stratului de ozon este cauzată de poluanți precum clorofluorocarburile (CFC) care sunt produse și degajate de oameni. Acești compuși, care anterior erau folosiți ca agenți de răcire și propulsori, au fost interzise de la Protocolul de la Montreal, dar datorită longevității lor extreme, CFC-urile eliberate la acea vreme sunt încă prezente în atmosferă.

Prin urmare, oamenii de știință se așteaptă ca gaura de ozon polar sudic să revină în fiecare an pentru câțiva ani. În timpul iernii din emisfera sudică, masele de aer de pe continentul antarctic sunt întrerupte de schimbul de aer cu latitudinile mai moderate de vânturile dominante, așa-numitul vortex polar. În interiorul vortexului, temperaturile scad și se formează nori stratosferici polari care conțin compuși de clor și acționează ca catalizatori pentru distrugerea ozonului. Când vine primăvara polară, combinația dintre lumina soarelui recurentă și norii stratosferici duce la divizarea compușilor de clor în radicali care epuizează ozonul. O singură astfel de moleculă are potențialul de a descompune mii de molecule de ozon.