Tratamentul fracturilor

articulației cotului

Fracturile cotului reprezintă doar aproximativ 7% din toate fracturile

Cu atât mai mult, ele trebuie înțelese și tratate în complexitatea lor. Privind articulația cotului izolat, totuși, proporția fracturilor de olecranon este relativ comună, reprezentând 38% din toate fracturile articulației cotului. Mecanismul tipic al unui accident este o cădere directă pe cot (aproximativ 90%). Aproape 10% suferă o leziune indirectă cu un mecanism de hiperextensie a brațului. Apoi, există de obicei leziuni însoțitoare care trebuie recunoscute înainte de operație și tratate corespunzător.

În principiu, terapia conservatoare ar trebui vizată și discutată. Aici imobilizarea și ameliorarea consecvente trebuie efectuate cu rapoarte axiale și de lungime acceptabile.

Cu toate acestea, fracturile cotului sunt în mare parte participante la articulații și, datorită forțelor enorme de tragere a mușchilor care acționează asupra fragmentelor, pot fi clasificate ca instabile. Prin urmare, terapia chirurgicală și stabilizarea internă sunt de obicei recomandabile și de obicei inevitabile. Un alt avantaj al îngrijirii operatorii este așa-numita îngrijire funcțională timpurie. Stabilizarea fragmentelor trebuie clasificată ca fiind suficient de stabilă după operație încât mișcarea articulației cotului este de obicei complet permisă. Acest lucru minimizează posibilitatea unei rigidizări a articulației, care apare mai des cu o imobilizare consistentă. Întreaga gamă de opțiuni de îngrijire, precum și complicațiile și factorii de risc atât pentru măsurile conservatoare, cât și pentru cele chirurgicale, trebuie să fie evaluate de medic și discutate cu pacientul înainte de tratamentul herniei.

Înainte de fiecare terapie există un diagnostic. Cerința de bază pentru evaluarea fracturilor este o radiografie. Este vorba despre o consecință terapeutică optimă, de ex. Dacă suprafața articulației nu este suficient implicată, ar trebui efectuată o tomografie computerizată (ideal cu reconstrucții 3D). Dacă articulația este dislocată (luxată) în cadrul mecanismului de leziune sau dacă sunt de așteptat leziuni ale țesuturilor moi, cum ar fi rupturile ligamentelor, care slăbesc și mai mult stabilitatea, se poate adăuga un examen de rezonanță magnetică (RMN) pentru o mai bună diagnosticare.

Pentru a obține cel mai bun rezultat posibil al tratamentului, originea fracturii trebuie înțeleasă pentru a oferi cea mai bună îngrijire posibilă și pentru cazurile complexe. Acest lucru necesită experiență și expertiză adecvate.

În principiu, stabilirea fracturii interne (materialul de stabilizare este aproape de os și este complet acoperit de piele și țesuturile moi) trebuie urmărit în terapia chirurgicală. Aici, plăcile și șuruburile sunt utilizate în principal pentru fixare. Pe cât posibil, acest lucru poate fi realizat și folosind tehnici minim invazive, de economisire a țesuturilor moi. Scopul tehnicilor chirurgicale moderne este de a proteja țesuturile moi și oasele sau de a le răni cât mai puțin posibil.

În cazul fracturilor severe sau fracturilor cu tendință pronunțată de dislocare (instabilitate) în ciuda îngrijirii optime, trebuie utilizată ocazional și stabilizare externă (fixator extern). Aici, însă, este disponibil așa-numitul fixator de mișcare pentru cot, care permite exercitarea articulației după operație.

Dacă, în cazuri rare, nu mai este posibilă reconstituirea corectă a părților fracturii, se poate utiliza o articulație artificială (endoproteză).

Clinica de Ortopedie și Chirurgie Traumatică este specializată în tratarea fracturilor în apropierea articulației cotului și oferă gama completă de metode de tratament moderne și dovedite.