Orthodoxes-Forum.de

Un proiect al www.orthpedia.de

F - ca postul

Re: F - ca postul

Contribuție de către Quinni »9 decembrie 2013, ora 18:16

Re: F - ca postul

Contribuție de către songul »10 decembrie 2013, ora 7:23

MariaM a scris: OK, mulțumesc. De ce este de fapt permis să mănânce miere atunci când este produsă de albine și, prin urmare, este un produs de origine animală, similar cu laptele și ouăle. Vegani de ex. nu mânca miere.

Personal, nu mă deranjează că îl puteți mânca în timp ce posti, pentru că îmi place, de exemplu, La fel ca aceste bare de miere de susan grecesc (παστέλι):-) și altele! Sunt doar interesat de modul în care au apărut aceste reglementări. Salutări, M.

Re: F - ca postul

Contribuție de către Quinni »10 decembrie 2013, 17:37

Am început să postesc abia acum 2 luni, deci aceasta este prima mea perioadă de post. Dacă nu înseamnă carne și nici pește, atunci pentru mine animale marine (și sunt, chiar dacă sunt numite fructe de mare). Deci nu le mănânc în aceste zile. Desigur, fiecare trebuie să decidă pentru sine sau cu preotul său. Pentru mine ar fi un fel de înșelăciune, așa cum au făcut călugării catolici, care au ascuns carnea în găluște (Maultaschen), astfel încât Dumnezeu să nu o vadă. De aceea, șvabii le numesc și Herrgotts Scheißerle.

Mă întreb ce fel de imagine au despre Dumnezeu. Dumnezeu știe și vede totul înainte ca noi să o facem. Deci, cum vrea cineva să-i ascundă ceva?

Re: F - ca postul

Contribuție de către Nikolaj »11 decembrie 2013, 14:16

Re: F - ca postul

Contribuție de către Quinni »11.11.2013, 15:03

Re: F - ca postul

Contribuție de către Nassos »16 decembrie 2013, ora 11:00

Re: F - ca postul

Contribuție de către Nassos »02/04/2014, 21:54

Pentru Postul viitor, aș dori să citez din cartea lui Vassilios Papavassiliou „Meditații pentru Postul Mare - Reflecții la Tridodion”, unde tratează mai îndeaproape dragostea implorată în rugăciunea Sfântului Efrem Sirul:

Domn și stăpân al vieții mele,
nu-mi oferi spiritul de indolență, curiozitate, dominație și loacitate.
Mai degrabă dăruiește-mi, robul tău, spiritul cunoașterii, al smereniei,
de răbdare și iubire.
Da, Doamne, Regele meu, dă-mi voie să îmi văd păcatele
și nu-l condamna pe fratele meu,
căci ești lăudat pentru veacurile veacurilor. Amin.

Deci, acum textul despre dragoste:

Cea mai mare dintre virtuți este iubirea. Ni se spune că Dumnezeu este iubire și, dacă spunem că îl iubim pe Dumnezeu și nu-i iubim pe semenii noștri, atunci suntem mincinoși (1 Ioan 4:20). Dar ce înseamnă creștinii sau ce ar trebui să însemne atunci când vorbesc despre dragoste?

Există patru cuvinte grecești diferite pentru dragoste: agape (dragoste frățească), eros (dragoste sexuală), philia (prietenie) și storge (compasiune). Cuvântul folosit în mod obișnuit pentru dragostea creștină - dragoste pentru Dumnezeu și dragoste pentru ceilalți - este agape. Cu toate acestea, celelalte trei cuvinte pot fi aplicate și iubirii creștine.

Philia
Există un pasaj interesant în Evanghelie (Ioan 21: 15-17) când Isus l-a întrebat pe Petru de trei ori: „Mă iubești?” iar Peter răspunde: „Știi că te iubesc”. În textul grecesc original, Hristos îl întreabă „Agapas pe mine?” Primele două ori. A treia oară îl întreabă „Phileis me?” Ca și cum ar fi întrebat „Chiar mă iubești?”, „Mă iubești ca un prieten?” Philia implică o dragoste mai strânsă, mai personală decât agape, iar dragostea noastră pentru Dumnezeu ar trebui să fie o relație strânsă și personală.

Storge
Compasiunea este un fel de iubire pe care orice creștin ar trebui să o aibă. Dragostea pe care Bunul Samaritean a arătat-o pentru victima jefuită a fost compasiune (Luca 10: 25-37). Dragostea arătată fiului risipitor a fost compasiunea (Luca 15: 11-32). Compasiunea este ceea ce ne determină inimile să ierte și să arătăm milă pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie. Dumnezeu ne poruncește să ne iubim dușmanii. Iubirea pentru dușmanii noștri nu este philia sau eros. Agape și Storge sunt tipurile de dragoste pe care ar trebui să le arătăm dușmanilor noștri. Nu trebuie să ne placă dușmanii, să ne bucurăm de prezența lor sau să avem încredere în ei. Dar ar trebui să arătăm compasiune și să iertăm, să fim îndurători, să-i vedem ca fiind copii ai lui Dumnezeu și, prin urmare, ca frați. Compasiunea este cea care face caritatea și bunătatea sincere. Dacă îi ajutăm pe alții cu reticență sau amărăciune, atunci nu suntem cu adevărat plini de compasiune.

Astfel, bătălia spirituală a Postului Mare și a vieții creștine nu este o chestiune de evitare a pasiunilor, ci de stăpânire a acestora. Această regulă cere disciplină. Această disciplină, această stăpânire asupra patimilor, este cunoscută în spiritualitatea ortodoxă ca „lipsită de pasiune” (apatheia) și este privită ca un nivel înalt de virtute. Nu în sensul amorțirii. Sfântul Isaac Sirul spune: „Apateea nu înseamnă că nu mai simți patimile, ci nu le mai accepți”. Apatheia este armonia dintre trup și suflet. Este realizarea integrității sau purității.